“Top X lucruri pe care să le faci cel puțin o dată în viață.”
Da, sună bine, consumatorul modern de conținut online adoră topurile și se spală pe mâini de conținutul “long form”. Dar am reușit să-ți captez atenția? Eu sper că da. Cu genul ăsta de introducere m-am gândit să subliniez faptul că, în ziua de azi, lumea nu prea mai are răbdare să interacționeze cu genul acesta de conținut, darămite să-l și proceseze după pofta inimii.
De fapt, îndrăznesc să spun că dacă cineva nu este dependent de scrollat pe social media, probabil că se rezumă la echivalentul său: lecturat material plicticos, superficial, de tipul ”Cum să faci Ikebana într-un beci” sau “Afirmațiile pozitive sunt-minunat-sunt-cel-mai-tare-banii-vin-cu-ușurință-la-mine-atrag-banii”.
Am avut noroc de prieteni deschiși care nu s-au sfiit să încerce și alte tipuri de conținut. Vlad al nostru, de exemplu, este pasionat de marketing, deci consumă intens cărți din domeniu. Cu toate astea, omul este extraordinar de receptiv și chiar a manifestat interes față de romanele science fiction și/sau fantasy care-mi guvernează viața.
I-am făcut, deci, câteva recomandări care cred eu că se mulează pe interesele și așteptările sale, iar pe această cale aș vrea să abordez în materialul ăsta o selecție de romane SF care nu numai că mi-au influențat stilul și m-au motivat să încerc eu însumi să scriu, ci care au și o valență hiperbolică pe care trebuie să o experimentezi măcar o dată în viață.
Dacă ai avut concentrarea să parcurgi paragrafele acestea lipsite de poze, te invit să citeșți mai departe sugestiile. Poate îți vor oferi teme de gândire sau îți vor deschide apetitul pentru concepte interesante.
Cuprins
1. Neuromancer – William Gibson
Dacă te-ai întrebat vreodată cum arată Internetul în anii ’80, William Gibson îți poate face un tur. Practic, nenea ăsta a prezis impactul colosal al netului și a fost primul cu ideea de matrice și cyberspace. Ai putea spune că Neuromancer (și, implicit celelalte volume din trilogie), este mai mult o profeție.
De fapt, lucrarea asta este Matrix-ul fraților Wachowski, dar fără kung-fu și cu mai puține paltoane din piele. În plus, filmul Matrix chiar s-a inspirat din Neuromancer, însă Ghibson s-a temut că lumea va crede că scrierile sale au copiat de fapt filmul, așa că a pus pe hold povestea destul de mult.
Protagonistul este un hacker eșuat care s-a încurcat cu niște indivizi pe care nu i-ai primi la prânz într-o duminică și acum trebuie să vadă pe unde scoate cămașa. Chiar și așa, se pare că primește o a doua șansă de a-și pune talentele în aplicare datorită unor personaje dubioase și foarte mișto creionate, care fac exact ce face Marlon Brando în The Godfather și îi pun pe masă o ofertă pe care nu o poate refuza.
Intrigile îl poartă pe acest protagonist într-o călătorie ce acoperă locații cheie din punct de vedere al inovației tehnologice (care avea să fie atinsă și simțită în viitorul pe care noi îl considerăm acum prezent), ceea ce face din cartea asta un profet mai ceva decât 1984 a lui Orwell.
Ca să fiu sincer, am fost uimit de felul în care Gibson descrie totul, pentru că propria mea imaginație și perspectivă asupra cyberpunk-ului au fost foarte similare chiar înainte să aud de Neuromancer. Cum naiba acest domn a avut o asemenea influență asupra mea fără să fiu conștient de scrierile lui sfidează legile timpului și ale spațiului. Cărțile tipului se folosesc intensiv de vocabular tehnic dar estetic și cursiv. și de tehnica stream of consciousness regăsită în operele lui James Joyce.
2. Dune – Frank Herbert
Dacă eșți ca mine și nu te-ai dus să vezi adaptarea cinematografică doar pentru Zendaya sau Timothy Chalamet, atunci știu că ai ceva habar despre literatura de calitate.
„Dune” nu este doar o carte; este un uriaș ceaun cu ciorbă de intrigi politice, religie, psihologie, ecologie, misticism și sociologie, cu mult, foarte mult nisip. E un fel de Game of Thrones, dar cu mai puțin incest și mai multe perspective asupra umanității drept conștiința colectivă. Este povestea tânărului Paul Atreides, a cărui familie prea guvernarea planetei Arrakis. Însă nimeni nu-ți dă totul cu o mâna fără să-ți și ia cu cealaltă. Mai mult nu pot să spun.
Am primit prima carte din serie (cea originală numără șase volume) drept cadou și pot spune cu mâna pe inima că a fost una din cele mai bune chestii trăite vreodată. Asta este primele exemple de “experimentează asta mai târziu decât niciodată”, fapt pentru care se și află în topul cu pricina. Acțiunea este lentă și povestea acoperă sute de mii de ani și diverse facțiuni și intrigi, deci sugerez să-i acorzi timp și răbdare la nivel mistic, întrucât este o ciocnire de idei și mesaje subtile, unde porțiunile de dialog contează mai mult decât bătăliile.
3. Children of Time – Adrian Tchaikovsky
Păianjeni în spațiu. Și-s mai deștepți decât ține. Children of Time este primul volum din superba triolgie a lui Tchaikovsky și ne povestește despre ce se întâmplă când ultima speranță a umanitățîi de a coloniza o lume nouă se duce de râpă iar oamenii de știință descoperă că nu omul va moșteni o nouă planetă gata să facă pe zeul mare și tare, ci o grămadă de genii păroase cu opt picioare.
Este mai mult sau mai puțîn o poveste care ridică următoarea întrebare: „Pot păianjenii să scrie Shakespeare mai bine decât noi?” Probabil că da
Adrian Tchaikovsky are un talent aparte în a transformă entomologia în hobby și în a te transporta în lumi foarte detaliate cu biologie complexă și acuratețe științifică. Deși mi se pare că proza să este uneori nejustificat de greoaie și lentă (căci uneori tinde să se concentreze pe lume în sine, în detrimentul poveștii), Tchaikovsky a devenit repede unul din scriitorii mei preferați.
Omul ăsta scrie și publică române la foc automat, ceea ce mă duce cu gândul la numărul copios de romane, nuvele și povestiri scrise de Philip K Dick sau Stephen King în timpi record.
Am observat că multe dintre cărțile lui abordează teme recurente, în special barierele lingvistice și obstacole în comunicarea eficientă între speciile inteligente. Iar asta m-a făcut să-i respect munca și mai mult.
Pe lângă seriile sale science fiction, Tchaikovsky este recunoscut și pentru romane fantasy destul de refreshing și unice care aduc laolaltă personaje interesante și neobișnuite (vezi un imperiu al viespilor antropomorfe și alte nebunii).
4. Do Androids Dream of Electric Sheep? – Philip K Dick
Romanul care a stat la baza filmului Blade Runner al lui Ridley Scott și de altfel și baza tezei mele de licență. Dacă aș putea, aș așterne-o în întregime aici, însă timpul și natură materialului ăstuia mă obligă să-mi țîn sub control obsesiile (însă poți lectură o porțiune scurtată aici).
Inițial, probabil te vei scărpina prostește în cap odată ce iei contact cu titlul asta foarte ambiguu. Ai început bine. Oricum, mai toate lucrările lui Philip K Dick poartă denumiri nonconformiste și paradoxale, iar asta le face absolut încântătoare.
La o analiză mai amănunțită, constatăm că androizii din poveste nu se pun pe numărat oi pe filament că să facă nani. Cartea tratează subiecte mai filosofice, precum însemnătatea existenței și, în special, ce înseamnă să fii o ființă umană.
Într-un viitor post-apocaliptic unde radiațiile au făcut că deținerea animalelor în carne și oase să fie un lux, androizii sunt fabricați în scop de muncă pe alte planete, gata să întindă covorul roșu pentru coloniile care lasă în urmă un Pământ radioactiv.
Dar și androizii pare că au sentimente și propriile raționamente, iar cine o ia pe ulei este dat în urmărire și ucis (a se citi ‘retras’) de către vânători cu acte în regulă.
Odată ce Rick Deckard, (anti)eroul nostru este trimis să retragă un grup de astfel de fugari, povestea capătă valențe existențiale în care Deckard însuși începe să se îndoiască de propria sa umanitate.
Deci, prăjitorul meu de pâine are sentimente?
5. Metro 2033 – Dmitry Glukhovsky
Dacă metroul putea fi un coșmar pentru claustrofobi, în anul 2033 el devine salvarea omenirii. Metro 2033 a stat la baza superbei serii de jocuri video și a început ca un proiect online al lui Dmitry Glukhovski. A prins atât de bine la public încât a făcut pui, mai exact un total de trei romane post-apocaliptice care urmăresc povara existenței lui Artiom și a conaționalilor săi în metroul moscovit, lupta politică și religioasă pentru putere și încăpățânarea de a găși viață la suprafață după ce focoasele nucleare au făcut din Pământ cea mai nasoală destinație de vacanță.
Nu știu dacă ți-ar plăcea să-ți savurezi cafeaua de dimineață prin masca de gaze în timp ce ploaia radioactivă îți mângâie trupul, însă știu că fanii literaturii ruse vor simți accentele titanilor de-alde Dostoievski și Tolstoi în paginile acestor romane.
6. Some Remarks – Neal Stephenson
Această colecție de eseuri și povestiri este un punct de plecare foarte bun pentru cei care vor să înțeleagă sci-fi-ul lui Stephenson. Chiar dacă este o carte liliputană comparativ cu dicționarele pe care nenea le scrie (de la cyberpunk la baroc la techno triller), Some Remarks este fix ce-i zice numele: niște remarci.
Găseșți în asta diverse pălăvrăgeli: despre cum societatea poate marketa absolut orice (benzi de alergat pentru lucrul de la birou căci, desigur, statul în fund ne rupe la coloana și colon), despre cum Leibniz a venit cu ideea monadelor în metafizică, despre cum stau lucrurile cu tehnologia în China și tot așa.
Poți s-o iei ca pe un refresher între sesiunile de citit poveșți lungi. Plus, vei avea multe subiecte și idei cu care să enervezi pe toată lumea la birou sau în vreun teambuilding.
7. The City and The Stars – Arthur C. Clarke
O să fluier în biserică și o să aleg romanul ăsta de la părintele SF-ului. Imaginează-ți să trăieșți în viitor, într-un oraș unde totul este perfect, inclusiv omul că organism modern refăcut și nu trebuie să pleci niciodată, gen nici nu vrei și nici nu ai voie să pleci. Sună grozav până te trezeșți că te întrebi: „Da, dar ce e afară?”
The City and The Stars detaliază ruperea rutinei supreme și ideea că a experimenta eternitatea într-un oraș utopic este că și cum ai considera că universul încape într-o nucă.
Este o poveste despre curiozitate și despre cum poți strica multe lucruri atunci când eternitatea devine insuportabil de plictisitoare.
„Dar, Carol, unde este 2001: A Space Odyssey?”
Probabil într-un alt articol. Asta și faptul că The City and The Stars poate fi un titlu mai accesibil de-al autorului și este totodată și ceva mai sensibil și mai profund din punct de vedere estetic.
8. Gridlinked – Neal Asher
James Bond în spațiu, dar cu mai puțîn martini și cu mult mai multă implicare din partea inteligenței artificiale.
Gridlinked este un exemplu clasic al scriiturii super alerte a lui Neal Asher. Este primul volum dintr-o serie care ne prezintă aventurile agentului Ian Cormac, un adevărat proletar în slujba conglomeratului guvernamental Polity. Cormac trebuie să investigheze mai multe crime care se întind de pe o planetă pe alta și să pună mâna pe cel responsabil, însă trebuie să facă asta fără ajutorul AI-ului pe care-l poartă în implanturile sale cibernetice. Expunerea să îndelungată la inteligențele artificiale a început să-i toace încet, dar sigur, umanitatea și capacitățile cognitive care-l fac, ehh, om în sine.
Neal Asher a scris și continuă să scrie ridicol de multe cărți în universul Polity. Poate părea greu la început, dar lucrurile capătă sens dacă urmăreșți indicațiile de pe blogul autorului și/sau începi cu romanele de sine stătătoare.
Nu prea contează cu ce începi, atâta vreme cât îți place povestea aleas și eșți interesat de conflicte galactice violente, extratereștri, viruși extratereștri mortali, inteligente artificiale ucigașe, nave spațiale gigantice care sunt de fapt forme de viață conștiente. tehnologii extraterestre antice ucigașe și… Am menționat că totul în cărțile astea este cu tentă ucigașă? Asher cică e din UK, dar mie îmi sună mai mult a Australia.
În fine, dacă Gridlinked o să-ți placă și vrei să continui, faza este că întregul univers necesită o călătorie de mare angajament. Foarte multe concepte și personaje bizare și interesante se bulucesc în trilogii, sequel-uri și prequel-uri, dar și în cărți standalone care totuși fac trimitere către alte elemente. În orice caz, cred că asta este magia.
Neal Asher este un scriitor foarte prevalent în genul asta și sunt mereu uluit de rapiditatea cu care îi ies de pe bandă rulantă cărțile. Nu mă înțelege greșit, nu toate sunt capodopere, dar să știi că asta nu este în niciun fel cauzată de frecvența cu care Asher lansează cărți. Din contră, e un întreg festin, doar că pe la unele se mai rupe filmul.
9. Quarantine – Greg Egan
Pe jumătate roman polițist cyberpunk, pe jumătate eseu academic despre fizică cuantică, lucrarea asta mi-a rămas în minte o bună bucată de vreme și m-a convins să învăț mai multe despre o temă devenită (poate din fericire, poate din păcate) mainstream.
Într-un viitor în care cineva (sau ceva) mai presus decât noi ne-a încapsulat planeta și ne-a răpit fericirea de a face pete pe retină de la privitul înspre Soare, o crimă trebuie investigată. Însă asta este doar un subiect de suprafață, căci adevăratul substrat al cărții jonglează cu natura realității și cu modul în care fizică cuantică este poate prea greu de procesat chiar și pentru cele mai sclipitoare minți.
Dacă ai avut răbdare să treci prin ea, finalul este șocant și grozav, dar aș recomanda să citeșți (înainte sau după carte) un eseu academic de-al autorului (disponibil pe site-ul sau) care discută discrepanțele dintre mecanică clasică și cea cuantică. Știu, știu, este dificil de parcurs și digerat, dar sigur vei rămâne cu niște cunoștințe cât de cât conceptuale care îți vor oferi satisfacție și curaj să mergi mai departe prin romanele care abordează genul asta de subiecte.
10. Altered Carbon – Richard K. Morgan
Primul volum dintr-o trilogie “serioasă” și sursă de inspirație pentru serialul produs de Netflix.
În lumea imaginată de Richard K. Morgan, conceptul de ”matusalemic” e luat destul de mot-a-mot, căci tehnologia a progresat suficient de mult cât să permită stocarea conștiinței în discuri ce pot fi implantate în orice fel de trup. E ca și cum m-aș trezi într-o dimineață și aș deschide șifonierul că să-mi aleg ce tricou cu vreo trupă aș vrea să port în ziua respectivă.
Evident, lucrurile nu-s așa roz și iar avem parte de complicații, crime și dileme etice cărora agentul Takeshi Kovacs trebuie să le dea de cap. Materialele sursă sunt cu mult mai detaliate față de adaptarea de pe Netflix, însă ambele pot fi savurate la capacitate maximă, zic eu. Netflix a făcut o treabă destul de mișto pe partea vizuală, iar primul sezon mi-a întrecut așteptările.
Atât serialul cât și romanele îți injectează o doză de adrenalină și mister și au zvâcul ăla pe care-l cauți la romanele polițiste plasate în viitorul mai mult sau mai puțîn apropiat.
Dacă ai ajuns până aici, felicitări! Am reușit să-ți stârnesc interesul cât de cât. Mărturisesc de pe acum că asta nu este o lista exhaustivă. Pe măsură ce (re)descopăr cărți de referință pentru curentul SF voi fi tentat să vin în completarea materialului ăstuia cu noi sugestii și alte referințe și recomandări.
“Dar ce caută literatura pe Digitalpedia, Carol? M-am plictisit.”
Ei bine, răspunsul se află fix sub nasul tău, în definiția termenului ”science fiction”.