Fake news pe social media: Cum combatem minciuna online?

31
0
fake news pe social media

Trăim într-o eră tulbure. Postările de pe rețelele de socializare influențează opinia publică, acuzațiile de „fake news” sunt aruncate la întâmplare, iar conceptul de adevăr pare tot mai greu de definit.

Mai rapid decât adevărul

Imaginează-ți acest scenariu. Parcurgi rețelele sociale și dai peste o postare surprinzătoare. Un doctor susține că Covid-19 nu e mai periculos decât o răceală obișnuită. Are grafice, date, citări și, cel mai convingător, poartă un costum elegant. Mai târziu, se dovedește că omul e fals, nu e medic adevărat. Graficele, datele și citările sunt toate false. Cum ar trebui să reacționeze societatea? Ar trebui interzis pe platformă? Pedepsit conform legii? Lăsat în pace în numele libertății de exprimare sau ar trebui postarea lui să primească un avertisment?

În era internetului, răspândirea minciunilor reprezintă o provocare majoră pentru societate. De la guverne străine care manipulează opinia publică prin rețelele sociale până la lideri naționali care resping criticile sub pretextul „fake news”, terenul adevărului a devenit tot mai nesigur. Acest mediu destabilizează capacitatea noastră de a discerne între fapt și ficțiune. Un studiu a arătat că, pe Twitter, informațiile false se răspândesc diferit față de cele adevărate, falsitățile propagându-se mai rapid și mai departe. Falsurile tind să fie noi, provocându-ne așteptările și stârnind emoții puternice precum surpriza sau dezgustul, ceea ce le face să fie mai atractive și mai distribuite. În sfera politică, unde miza democrației este cea mai ridicată, acest fenomen este și mai accentuat.

Această răspândire rapidă a dezinformării provoacă o provocare serioasă pentru conceptul pieței ideilor, pe care se bazează libertatea de exprimare. Presupunerea că adevărul va triumfa întotdeauna în fața minciunii în dezbaterile deschise este pusă sub semnul întrebării. În schimb, asistăm la o fragmentare a discursului public, cu diferite grupuri care aderă la seturi divergente de „adevăruri.” Fragmentarea este agravată de camerele de ecou online și algoritmii care tind să consolideze convingerile existente în loc să le provoace.

Echilibrul dintre libertate și prejudiciu

Protecția libertății de exprimare este crucială într-o societate democratică, dar nu este absolută. Curtea Supremă a Statelor Unite a afirmat celebru că putem pedepsi pe cineva pentru că strigă „foc” în mod fals într-un teatru plin. Dar ce facem cu cei care pretind fals pe internet că vaccinurile cauzează autism? Trebuie știut că această afirmație a pornit dintr-un singur studiu discreditat din 1998, condus de Andrew Wakefield, care a fost retras din cauza unor nereguli grave și conflicte de interes. De atunci, numeroase studii riguroase au demonstrat că nu există nicio legătură între vaccinuri și autism. Totuși, această idee falsă persistă, alimentată de dezinformare și teorii ale conspirației, determinând unii părinți să evite vaccinarea copiilor lor.

Să presupunem că o jurnalistă, să-i spunem Mary, scrie o rubrică în ziar în care perpetuează falsitatea că vaccinurile cauzează autism. Mary nu minte intenționat; ea chiar crede în ceea ce scrie. Totuși, rubrica ei îi convinge pe părinți să nu-și vaccineze copiii, creând riscuri serioase pentru sănătate. Ar trebui autoritățile să aibă puterea de a cere eliminarea rubricii, de a o amenda pe Mary sau de a impune un avertisment?

Aceste întrebări nu au răspunsuri ușoare. Societățile libere protejează în general chiar și minciunile cele mai evidente, pentru că nu putem avea încredere ca autoritățile să fie arbitri imparțiali ai adevărului. Pe de altă parte, unele minciuni depășesc clar o limită. De exemplu, dacă o companie farmaceutică ar pretinde în mod fals că produsul său previne cancerul, ar înfrunta imediat consecințe legale. Așadar, când ar trebui guvernul să intervină? Cum echilibrăm protecția libertății de exprimare cu nevoia de a combate falsurile dăunătoare?

Argumentele împotriva cenzurii

Să luăm în considerare câteva argumente pentru libertatea de exprimare. În 1943, judecătorul Robert Jackson a emis o decizie de referință afirmând că școlile publice nu pot obliga elevii să salute steagul sau să recite jurământul de credință. Jackson avertiza asupra pericolului eliminării coercitive a disidenței. El scria: „Cei care încep eliminarea forțată a disidenței vor sfârși prin a elimina și pe disidenți.” Această avertizare este deosebit de relevantă pentru discuția despre reglementarea falsurilor. Deși intenția ar putea fi protejarea adevărului, acordarea autorităților a puterii de a reduce la tăcere anumite opinii poate duce la cenzura adevărurilor nepopulare sau a minorităților.

Un alt argument susține că, în orice societate, există opinii care pot fi nepopulare sau contrare gândirii majoritare. Unele dintre aceste idei pot părea la început false sau chiar periculoase pentru majoritate. Totuși, istoria ne-a arătat de multe ori că ideea de la margine a prezentului poate deveni adevărul acceptat al viitorului. Prin promovarea unei varietăți de expresii, inclusiv a celor cu care nu suntem de acord, creăm un spațiu pentru inovare și progres.

Alternative la cenzură

De multe ori, cea mai bună reacție la falsuri nu este pedepsirea sau cenzura, ci corectarea. Încercările de a suprima informațiile false pot, paradoxal, să le sporească răspândirea. Prima reacție a oamenilor este să devină curioși despre informațiile ascunse de ei. Este echivalentul digital al unei cărți interzise care devine bestseller. În plus, cenzura poate alimenta teoriile conspirației. Când o informație este suprimată, unii interpretează acest lucru ca pe o dovadă că informația ar putea fi o amenințare pentru cei aflați la putere.

Astfel, experții argumentează că cel mai eficient mod de a combate dezinformarea este educația, promovarea alfabetizării media și asigurarea accesului facil la informații corecte. În loc de a suprima informațiile false, platformele ar putea să promoveze activ conținutul din surse de încredere. O altă abordare ar implica colaborarea dintre platforme, verificatori de fapte și organizații de știri pentru a identifica rapid falsurile și a oferi utilizatorilor o mai bună accesibilitate la informații corecte.

Concluzie

Combaterea falsurilor în era digitală necesită un echilibru delicat între păstrarea libertății de exprimare și reducerea potențialelor prejudicii. Deși argumentele împotriva cenzurii sunt puternice, trebuie să explorăm alternative inovatoare care să îmbunătățească contextul, să promoveze gândirea critică și să reducă impactul minciunilor dăunătoare.

Carol Zafiriadi
SCRIS DE

Carol Zafiriadi

Carol Zafiriadi scrie despre orice îl atrage și talentul său inutil este să facă cititorii interesați de lucruri de care nu le pasă sau de care nu au auzit niciodată. Oficial, scrie serios de prin 2017, iar de atunci și până în prezent a lucrat în diverse domenii drept content writer și editor pe multe teme, de la tehnologie și telecomunicații până la gambling. Misiune principală: postări de calitate, pe înțelesul tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *